fbpx

Vă punem la dispoziție imagini și fragmente din reportajele prietenelor & prietenilor care ne împărtășesc impresiile lor.

Remo, 24 martie:

“(…) La scurt timp după sosirea mea, am mers la Mukacevo cu Mathias pentru a duce refugiații la Nijni Selishche la școală. Din păcate, nu am putut vorbi cu ei. În timpul drumului, am auzit deodată o pisică mieunând. Miau este un cuvânt internațional și mi s-a confirmat că și eu transportam o pisică. Când am ajuns la școală, Mathias și cu mine am descărcat bagajele. Apoi am descoperit pisica în ghiozdanul unui copil. Cum decid refugiații ce este important pe fugă? Acest grup venea din regiunea Luhansk și a fost pe drum timp de o săptămână. Câțiva adulți și mulți copii cu foarte puține bagaje. Printre ele se afla și pisica. Ce aș lua cu mine într-un zbor?
u
(…) Acum două zile am fost din nou în Mukacevo cu Patrick. De data aceasta trebuia să luăm 11 persoane. Deoarece trenurile sunt foarte nepunctuale, a trebuit să așteptăm mai mult. Ne-am așezat la o cafenea și ne-am bucurat de soarele de primăvară. Dintr-o dată, sirenele au început să sune, avertizând asupra raidurilor aeriene. Trenurile care se aflau în gară au sunat și ele din claxoane. Ne-am uitat apoi în jurul pieței gării, din motive de siguranță. Nimeni nu a dat atenție alarmei, nici măcar soldații care stăteau acolo. Am rămas apoi la cafea. Frontul este foarte îndepărtat, pericolul unui atac cu rachete este considerat foarte scăzut. Alerta a acoperit întreaga zonă de vest a Ucrainei. Toate sunt liniștitoare. Și totuși, s-a instalat o apăsare. Dintr-o dată, războiul devine palpabil. Pe cât de departe poate fi, pe atât de aproape poate fi dintr-o dată.

(…) Sau apoi o femeie în vârstă pe care am dus-o la Ujhorod pentru a putea lua autobuzul de acolo spre Varșovia. O geantă de cumpărături era tot bagajul ei. Când ne-am luat la revedere, ne-a impus banii ucraineni pentru că a crezut că nu mai are nevoie de ei. Cel puțin a acceptat euro de la noi în schimb.

(…) Cu puțina mea experiență în Europa de Est, știu că unele certitudini din Vest nu prea funcționează aici. Acum e război și nu mai știu nimic. Ce este corect și ce este greșit? Mai ales când vine vorba de susținerea armatei. Nu am făcut serviciul militar din convingere. În Ucraina, stângiștii care au lucrat ani de zile pentru pace în estul Ucrainei se oferă acum voluntari pentru serviciu. Ce apără ei? Libertatea, o idee, orașul, prietenii, țara, viața lor? Ce sprijin pot să împărtășesc?

(…) Da, sunt foarte confuz în legătură cu multe lucruri aici. Acesta este un lucru dintre cele câteva clare. În același timp, știu că este bine să fiu aici. Eu pentru mine, dar și noi ca Longo maï. Ajutorul pentru refugiații de pe teren și din alte părți ale Ucrainei este extrem de important și este incredibil ce se face aici, pe teren. Trăiesc momente foarte intense cu toată lumea de aici, de pe teren. Cele dificile, dar și cele frumoase. De la negru la alb. Certitudinile au dispărut și ceea ce facem este corect.”

Mathias, 14 martie:

“(…) Mi-e greu să cred că acest război se întâmplă cu adevărat aici, cu toate laturile lui urâte.

(…) Oameni care, în mod normal, fac muzică de jazz sau filme stau acum aici, la marginea pădurii, trebuie să se uite de la distanță la fotografiile caselor distruse, să primească vești de la prietenii din orașele care sunt bombardate în fiecare zi și să se descurce în continuare cu viața de zi cu zi alături de copiii lor.

(…) Din nou și din nou sosesc ajutoare din România, pe care fie le aducem la Hust, fie le ducem la un depozit. De acolo sunt duși în microbuze spre Kiev sau Harkov, care apoi evacuează oamenii pe drumul de întoarcere. Există câteva baze în vestul Ucrainei unde sunt hrăniți cei evacuați între timp înainte de a ajunge la Nișne. Distanțele sunt mari, iar călătoriile durează de trei ori mai mult decât aici. Din ce în ce mai multe locuri sigure devin nesigure. O parte din medicamente merg la spitalul din Hust, iar o altă parte în estul țării, până la Luhansk, atât timp cât mai este posibil.
Tot mai mulți refugiați sosesc în Nijni Selishche, iar în curând va fi foarte greu de găsit o locuință. Mulți vor să continue spre vest după câteva zile. Dar mulți nu au niciun plan, nu au fost niciodată în străinătate, nu vorbesc alte limbi străine sau nu au acte complete. Restaurantul gătește pentru ei de două ori pe zi. Fețele celor care mănâncă acolo vorbesc despre oboseală, neputință și disperare. Oameni care au fost complet scoși de pe drumul cel bun.

(…) Pe străzi apar afișe mari: “Tancurile rusești – du-te dracului!” La intersecții și poduri au apărut grămezi de saci de nisip, militari în echipament de luptă stau la stațiile de transformare, iar de ieri un încărcător jos plin cu produse locale bariere antitanc. Prin intermediul cartelei mele SIM ucrainene primesc reguli de conduită pentru alertele aeriene și, într-adevăr, noaptea trecută a avut loc prima alertă aeriană prin intermediul telefonului mobil din regiune. Au avut loc explozii în Ivano-Frankivsk, iar la periferia orașului Lviv 35 de persoane au fost ucise într-un atac aerian asupra unui complex militar.(…) ”

 

Tudor, 11 martie:

“În ultima zi a lunii februarie stăteam la granița Siretului cu Ucraina, așteptând în frig în fața porții centrului de refugiați. Am fost supărat că ucrainenii fără pașapoarte au fost reținuți ore întregi fără să li se ofere informații clare. Dar telefonul a continuat să sune.

Prietenii prietenilor din Ucraina îmi tot cereau un generator sau baterii externe, precum și pături și saltele. Apelurile repetate îmi spuneau despre urgențele dintr-un sat ucrainean care devenise peste noapte o tabără de refugiați. Fără hârtie și creion, am încercat cu disperare să-mi amintesc ce mi se cerea. După câteva insistențe, am obținut în sfârșit o listă: Aveau nevoie de generatoare de electricitate, saci de dormit și haine groase, dar și de alimente.

(…)Am început să sun colegii de la ONG-uri pentru a afla ce documente sunt necesare și care sunt șansele de a deschide un nou coridor și pe partea de vest. În apropiere, am ajuns la Ministerul Afacerilor Externe. Așa că am înțeles că nu avem timp să așteptăm un nou coridor verde. Ar fi putut dura zile întregi, dar am avut la dispoziție doar câteva ore.

(…) Am fost inspirați de prietena noastră Gabi din Hosman, care și-a umplut mașina cu tot ce avea acasă de la începutul războiului și s-a repezit la graniță. Singură, a condus ore întregi și a trecut granița într-o țară aflată în război. Și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și ajuta prietenii din cooperativa Longo Maï. Dacă doar Gabi îi putea ajuta, eram convinsă că vom reuși, în ciuda tuturor dificultăților.

(…) Echipa Declic a devenit o mini echipă, dar nu o echipă de război, ci una de pace. Am dat nenumărate telefoane și mulți oameni minunați ne-au venit în ajutor. Echipa de la Hosman Durabil, o organizație comunitară dintr-un sat frumos și liniștit din județul Sibiu, a devenit punctul central al acțiunii. Marie ne-a ținut la curent cu listele de produse necesare, iar Gabi ne-a tot spus la fața locului, în Ucraina, ce organizau prietenii ei. Echipa SNK (Seneca), precum și colegii din echipa Declic s-au transformat aproape imediat într-un birou de achiziții. Am cumpărat produse noi și cât mai multe produse de calitate, de la piloți, la conserve și saltele pneumatice. Am obținut oferte, le-am comparat și am plasat comenzi ferme. Pe măsură ce membrii Declic au continuat să doneze, am început să plătim facturile. Și așa mai departe. Mii și mii au devenit paleți de generatoare, bidoane de benzină, alimente neperisabile și pături groase.

(…) Era marți dimineață și am pornit în mini-convoiul nostru de trei camioane. Pe parbriz, doar un mic semn pe care scria “Humanitarian Transport – Гуманітарна допомога” dezvăluia încărcătura. Înainte de a porni la drum, nu am spus public că vom merge la Hust în Ucraina. Ne-am temut pentru siguranța transportului și a șoferilor, deoarece nu știam ce se întâmplă dincolo de graniță.

La vamă, totul a decurs fără probleme datorită comunicării prealabile cu autoritățile statului. Shaun, un american care s-a mutat în România, vorbește ucraineană și cântă muzică lăutărească, a venit în ajutorul nostru. A tradus pentru vameșii ucraineni, a escortat camioanele și ne-a condus la Hust. Abia aștept să îl văd din nou pe scenă în rolul lui Jean Americanu’.

Și deja ne aflăm în Hust, pe străzile înguste și aglomerate. Am descărcat totul într-o hală veche, dar recent renovată. Totul a fost verificat și sortat, iar o parte din bunuri au fost încărcate direct în microbuze și duse în săli de sport, școli și grădinițe care au fost transformate în cămine.

Seara, camioanele și Shaun s-au întors în România. Nu voi putea niciodată să le mulțumesc pe deplin șoferilor, oameni minunați a căror dorință de a ajuta a fost mai presus de orice teamă.

Roxana și cu mine am rămas seara în Ucraina, la niște prieteni. Nu au vrut să ne lase să plecăm, au vrut să îi cunoaștem pe oamenii pe care îi găzduiau și să ne arate rutele pe care se puteau duce alimente și alte bunuri în orașele bombardate. Au vrut să îi cunoaștem pe cei care își riscau viața pentru a transporta proviziile pe care le adunaseră.”

(Raportul complet al lui Tudor este disponibil în limba română aici: www.declic.ro/au-ajuns-in-hust-ucraina/)

 

Vrei informații regulare de la Hosman Durabil?
Inscrie-te la newsletter-ul nostru!
(Hier lang zum deutschsprachigen Newsletter-Abo!)

Ai reușit! Es hat geklappt!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Asociația HOSMAN DURABIL va folosi informațiile pe care le furnizați pe acest formular pentru a fi în legătură cu dvs. și pentru a vă oferi informații despre activitățile asociației și a partenerilor.