A venit sezonul noroiului, iar asta nu poate însemna decât un singur lucru… o mulțime de urme!

Veniți cu mine la o după-amiază în natură: sâmbătă, 21 noiembrie, începând cu ora 13. Punctul de întâlnire: Moara Veche din Hosman. Nu numai că vom învăța cum arată urmele și semnele lăsate de diferite animale, ci și arta de a le observa. Când vine vorba de natură, mulți oameni privesc, dar puțini văd cu adevărat.
Împreună ne vom transforma în detectivi ai naturii pentru a descifra poveștile scrise în peisaj.

Băuturi calde și prăjituri incluse. Este necesară îmbrăcăminte adecvată.

Adulți 100 lei, copii 50 lei. Înscriere la 0763-245.257.